Becoming a Haiku Poet,
In Romanian

Devenind haijin

Când am încercat pentru prima dată să scriu un haiku, încercările mele s-au bazat pe informaţii foarte limitate. Textele rezultate au avut o calitate şi o eficacitate foarte scăzută. Profesorii mei de la şcoală au avut intenţii bune, dar ne-au prezentat, din păcate, noţiuni superficiale şi uneori greşite despre haiku. Dacă „haiku” este un subiect nou şi pentru dumneavoastră, sar putea să fiţi în aceeaşi situaţie, fără să vă daţi seama. În timp ce prea multe informaţii pot împiedica, de asemenea, impulsul poetic, în cazul haiku-ului, ca şi în alte genuri de poezie, este necesară o privire mai profundă asupra fenomenului pentru a dobândi o cunoaştere mai substanţială a genului. Deci, ce este haiku, şi cum poate cineva să devină un poet de haiku?

       Cea mai importantă caracterisţică a haiku-ului este modul în care transmite, prin aluzie şi sugesţie, o percepţie şi, posibil, o intuiţie legată de natură sau de natura umană. Haiku-ul nu expune această intuiţie, ci o sugerează. În ultima sută de ani sugesţia a fost realizată cu cel mai mare succes prin uţilizarea de imagini obiective, adică evitarea cuvintelor care ar putea da o interpretare trăirilor expuse. Trebuie evitate adjectivele (de exemplu „frumos” sau „misterios”) şi utilizate preponderant cuvinte care transmit în mod obiectiv faptele, ceea ce se vede, se aude, miroase, gustul şi simţul tactil. În loc de a descrie reacţiile subiectului la stimuli, într-un haiku bun se scrie despre acele lucruri care provoacă reacţiile respective. În acest fel cititorii pot experimenta aceleaşi sentimente, fără a fi nevoie ca acestea să fie explicate.

        spring breeze—

        the pull of her hand

        as we near the pet store

        briză uşoară—

        apropiindu-ne de magazinul

        de animale mă trage de mână

                Michael Dylan Welch, Sammamish, Washington

Un haiku se axează structural, de asemenea, pe o pauză sau cezură („kire” în japoneză). Prin juxtapunerea a două elemente sau a două părţi (cu unul dintre elemente întinzându-se pe două dintre cele trei linii ale poemului), cele două părţi creează o scânteie de energie, asemenea golului dintr-o bujie. Cele două elemente ale unui haiku bun pot pareă fără legătură la prima vedere, dar dacă cititorul persistă pe text suficient de mult, el sau ea poate observa o reverberaţie. Când legătura între cele două părţi este relevată (uneori numită „comparaţie internă”), ai o „fulgerare”, un moment „aha”. Ca scriitor de haiku, e treaba haijin-ului să permită poemului să aibă acea scânteie şi să nu îi pună pe tavă cititorului mesajul ascuns. Acesta este, probabil, cel mai dificil lucru în scrierea haiku-ului, precum şi cel mai important, dar este cea mai puţin înţeleasă caracteristică structurală.

        new moon . . .

        curve of the steeple bell

        in winter twilight

        lună nouă . . .

        forma clopotului din turlă

        în amurgul iernii

                Ebba Story, San Francisco, California

O altă strategie-cheie în scrierea haiku-ului este referinţa sezonieră. Haiku-ul tradiţional japonez foloşeste un cuvânt sezonier („kigo”) pentru a ancora poemul în timp şi pentru a face aluzie la alte poezii care utilizează aceeaşi referinţă. Chiar dacă nu există oficial o bază de date a cuvintelor sezoniere, multe referinţe sunt intuitive şi merită incluse în haiku-uri. Un exemplu simplu ar fi „zăpadă”, pentru a indica iarna, sau „broască”, pentru a indica primăvara. Se poate, de asemenea, menţiona explicit anotimpul, dar cele mai bune cuvinte sezoniere sunt mult mai subtile decât asta. Unii termeni pot fi ambigui, de exemplu „iarbă uscată”, care poate sugera atât iarnă, în unele locuri (cum ar fi New Jersey), dar şi vară, în alte locuri (cum ar fi California). Pe măsură ce face cunoştinţă cu haiku-urile clasice, haijin-ul va fi capabil să sugereze sau să înţeleagă aluziile din alte haiku-uri (inclusiv haiku-uri tradiţionale japoneze). Este extrem de importantă utilizarea unui singur cuvânt sezonier într-un haiku (cu excepţia cazului în care unul îl domină în mod clar pe altul). Se poate observa în timp că unele cuvinte au de multe ori asociaţii sezoniere legate de lucruri de care nu erai conştient până atunci. Efectul acestor cuvinte poate fi mărit prin folosirea lor bine gândită într-un haiku.

        mother’s scarf

        slides from my shoulder—

        wild violets

        eşarfa mamei

        alunecând de pe umărul

        meu—toporaşii

                Peggy Willis Lyles, Tucker, Georgia

Vorbind despre a scrie cu grijă, haiku-ul este de multe ori perceput ca cel mai comprimat poem din lume. Acest lucru nu înseamnă doar că este cel mai scurt, dar şi că el cuprinde mult mai multe în cele trei linii decât alte poezii sau proze. Acest lucru se datorează tehnicilor descrise deja. Cu obiectivitate, imaginile reflectă prin ele însele, deschizându-se pentru cititor mai degrabă, decât închizându-se prin utilizarea explicaţiilor subiective. Cu o cezură, se creează energie prin juxtapunerea celor două elemente, care pot fi un fundal sau un context, juxtapus cu un prim-plan sau un punct central. Şi prin utilizarea unui cuvânt sezonier, poemul va fi conectat cu natura şi timpul şi cu alte poezii. Mai presus de toate, un haiku creează în mod misterios o emoţie, un tot unitar care este adesea mult mai mare decât suma părţilor sale.

        gone from the woods

        the bird I knew

        by song alone

        plecată din pădure

        pasărea ce-o cunosteam

        doar după cântec

                Paul O. Williams, Belmont, California

Haiku-urile nu au titluri niciodată, aproape niciodată nu au rimă sau ritm şi foarte rar conţin metafore evidente şi analogii. Aceste procedee fac de multe ori cititorul mai degrabă conştient de cuvinte decât de sensul lor. Haiku-ul, după cum a spus odată Jack Kerouac, ar trebui să fie la fel de simplu ca un terci de ovăz. Foloseşte un limbaj direct şi simplu. Evită cuvintele lungi, conceptuale, latinizate.

        withering wind—

        the fence-builder pulls

        a nail from his lips

        vânt uscat—

        constructorul de garduri scoate

        un cui dintre buzele sale

                Mark Brooks, Austin, Texas

Poate aţi observat că până acum nu am spus aproape nimic despre formă în haiku. Asta pentru că forma nu este nici pe departe la fel de importantă ca celelalte strategii pe care le-am cuprins până aici. Forma, de fapt, este aspectul cel mai prost înţeles al haiku-ului. Frecvent se întâmplă ca haiku-ul să fie predat greşit în şcoli, şi multe manuale şi definiţii din dicţionar sunt superficiale şi, uneori, chiar false. Multe manuale sunt pur şi simplu expirate, iar haiku-ul este cel mai adesea înţeles ca un gen poetic, nu o formă de poezie. În Japonia, haiku-ul este aranjat într-o singură linie verticală, şi în mod tradiţional (adică, nu întotdeauna) are trei părţi, având măsura a 5-7-5 simboluri japoneze de sunet (care diferă total de silabe). Multe articole şi manuale spun că haiku-ul în altă limbă decât japoneză ar trebui să aibă 5-7-5 silabe. Această afirmaţie relevă o neînţelegere flagrantă a diferenţelor dintre silabele japoneze şi silabele limbilor celorlalte şi a modului în care limbile diferită. Într-adevăr, marea masă a haikuurilor scrise în alte limbi sunt de obicei mai scurte de 17 silabe, iar haijin-ii aleg să scrie într-o manieră liberă sau organică, mai degrabă decât alegând un număr arbitrar de silabe, care s-a dovedit a fi ineficient sau prea puţin adecvat în alte limbi.

        mime

        lifting

        fog

        mim

        ridicând

        ceata

                Jerry Kilbride, Sacramento, California

În concluzie, haiku-ul se concentrează asupra percepţiilor şi imaginilor. Haijin-ul trebuie să fie atent la cuvintele sezoniere şi la ceea ce percepe prin cele cinci simţuri, şi să scrie obiectiv despre ele. Un bun haijin face bine diferenţa între descriere şi intervenţie, astfel încât poezia să evite orice amestec în percepţia cititorului. În schimb, el lasă cititorul să-şi extragă ideile şi conexiunile din descrierile atent şi obiectiv juxtapuse. Punând accent pe aceste elemente, bazându-se pe percepţiile pe care le primeşte prin cele cinci simţuri şi folosind tehnica juxtapunerii, haijin-ul poate scrie haikuuri excelente, al căror impact este mult mai mare decât pseudo-haiku-urile care defilează prin adresele noastre de email, „făcând lumină” în anumite subiecte, sau decât alte pseudo-haiku-uri despre care autorii nici nu realizează că nu sunt haiku de fapt. A scrie haiku nu este greu, dar trebuie stăpânită bine tehnica, deoarece utilizarea juxtapunerii şi a celorlalte procedee enumerate mai sus duce la texte mult mai profunde şi mai animate decât încercări superficiale care poate se potrivesc greşitei percepţii populare a haiku-ului, că este doar un poem 5-7-5.

        Înainte de a începe să scrieţi haiku, citiţi cât mai multe haiku-uri bune, pentru a vedea ceea ce le face să prindă la publicul cititor. Observaţi viaţa din jurul dvs. şi căutaţi „proaspătul” şi „autenticul”, astfel încât să puteţi implica micile epifanii ale vieţii mult mai eficient. Lăsaţi momentele „aha” din viaţă să se subînteleagă prin cuvinte alese cu grija care descriu natura şi natura umană. Abia atunci veţi deveni şi Dvs., de asemenea, un adevărat haijin.

        meteor shower . . .

        a gentle wave

        wets our sandals

        ploaie de stele . . .

        ne udă sandalele

        un val liniştit

                Michael Dylan Welch, Sammamish, Washington

[Postscript]

În literatura română haiku-ul şi-a făcut simţită prezenţa încă din secolul XVIII, când Vasile Alecsandri şi-a inspirat pastelurile celebre din acest micropoem. În lirica românească de sorginte japoneză se păstrează întru totul caracteristicile menţionate de Michael Dylan Welch în articolul de mai sus, după cum putem observa în exemplele de mai jos:

1. sugestia sentimentului

sunetul mării—

o femeie-şi mângâie

pruncul nenăscut

        Eduard Ţară, Iasi

2. utilizarea cezurii

crăci negre prin nea—

pe clapele pianului

mâini noduroase

        Ioana Dinescu, Bucureşti

3. utilizarea kigo-ului-direct

sfârşit de brumar—

o lună incompletă

peun cer fără nori

        Maria Tirenescu, Cugir-sugerat

aşteptând trenul—

fulgii de nea se aşează

pe banca de lemn

        Valeria Tamaş, Timişoara

4. utilizarea juxtapunerii

alt lac

alte broaşte—

ce de zgomote!

        Manuela Miga, Constanţa

5. limbaj simplu, direct

fereastra deschisă—

pe cântarul din baie

frunze galbene

        Ana Ruse, Constanţa

6. spiritul haiku-ului este important, nu neapărat numărul de silabe

Foc stins

Prin fum

Cocorii

        Valentin Busuioc, Buhuşi, Bacău

În concluzie, haiku-ul este un gen liric interesant, care antrenează cu succes creativitatea şi ascute toate simţurile, pentru ca noi să putem savura natura înconjurătoare şi să ne integrăm ei, uitând de stresul cotidian.

Articol tradus de Patricia Lidia, adaptat şi extins cu exemple de haiku din literatura română contemporană. Eseul „Becoming a Haiku Poet”, semnat Michael Dylan Welch, a apărut pentru prima dată online pe siteul Haiku World în luna aprilie 2003: http://www.haikuworld.org/begin/mdwelch.apr2003.html [link to original publication], şi apare de asemenea şi pe site-ul autorului: http://www.graceguts.com/essays/becoming-a-haiku-poet [current link].